Pasagerul dintr-o mașină autonomă Google a ajuns la spital în urma unui accident
Un nou raport Google scoate la iveală faptul că șoferii sunt cel mai mare pericol pentru mașinile autonome.
Mașinile autonome ar putea fi una dintre cele mai importante tehnologii dezvoltate în ultimii ani, acestea devenind din ce în ce mai performante pe parcursul timpului. Ocazional, însă, câte un vehicul de acest fel este implicat într-un accident. Dacă există un aspect pozitiv în asemenea situații, acela este faptul că vehiculul autonom nu este aproape niciodată cel vinovat.
Potrivit celor de la Gizmodo, un raport eliberat de curând de către cei de la Google indică faptul că, luna trecut, una dintre mașinile lor autonome a fost implicată într-un accident grav. Din câte se pare, impactul a fost atât de puternic, încât operatorul vehiculului, care se afla în interiorul mașinii, a fost nevoit să meargă la spital.
Responsabil pentru accident ar fi un șoferul aflat lavolanul unui alt vehicul, însă nu știm exact ce măsuri ar fi fost necesare pentru evitarea situației respective. Raportul Google indică faptul că mașina sa autonomă trecea printr-o intersecție cu viteza de 35 de kilometri la oră, când a fost lovită de un vehicul care a ignorat lumina roșie a semaforului. Acesta din urmă circula cu viteza de 50 de kilometri la oră și a fost observat de vehicul, dar și de operator.
Ambii au activat frânele, însă a fost prea târziu pentru a evita coliziunea. Mașina Google a fost lovită în partea laterală, după cum puteți vedea în imaginea de mai sus. La începutul anului, Google angaja pe bandă rulantă ingineri și specialiști pentru un presupus proiect al mașinii autonome, care poartă numele de cod Google X. Acesta se voia unul secret, dar profilul celor angajați sugera ce fel de proprietăți ar avea proiectul auto ”secret”. Astfel, este clar că Google vrea să concureze în viitor cu cei de la tesla pe piața auto.